Dresajul cainilor pentru paza


A-Dezvoltarea controlata a agresivitatii cainilor;
B-Retinerea la comanda a unei persoane care nu se supune la somatia stapanului;
C-Paza unor obiecte sau a unei persoane;
D-Paza unui obiectiv;
E-Cercetarea cu cainele a unor obiective sau terenuri acoperite;
F-Deprinderea cainelui de a semnala de pe loc si din mers apropierea sau prezenta unor persoane straine;
G-Alegerea unor obiecte dupa miros;
H-Alegerea persoanelor dupa miros;
I-Preluarea urmei conductorului;
J-Prelucrarea urmei simple si a urmei complexe;
K-Deprinderea cu focurile de arma trase de la foarte mica distanta de catre conductor.
Toate aceste deprinderi sunt cerute cainilor care efectueaza serviciul de paza, aparare si patrulare, precum si a celor caini care intr-o faza avansata a dresajului, reusesc sa prelucreze urma si sa conduca pe stapan pana la proximitatea locului unde se afla persoana a carei urma i-a fost data, prin mirosul obiectului apartinad persoanei cautate. Esalonarea intregii activitati are la baza principiul progresivitatii formarii deprinderilor, pentru formarea tuturor acestor deprinderi fiind necesare deprinderile din etapele anterioare. In timpul exercitiilor, vom avea in permanenta nevoie de sprijinul unor persoane care sa participe direct, in calitate de "infractori" precum si de o recuzita destul de bogata, specifica acestor exercitii. Intreaga activitate se va desfasura in conditii de teren cat mai variate si cu un numar cat mai mare de ajutoare, care sa se roteasca intre ele, pentru a nu forma cainelui conexiuni gresite, cum ar fi in situatia in care se foloseste ca infractor aceeasi persoana, cainele comportandu-se corect in timpul exercitiului cu acesta, dar nereactionand in nici un fel la aparitia unei alte persoane, sau a aceluiasi infractor costumat altfel decat a fost obisnuit cainele pe parcursul mai multor sedinte de dresaj.
Scopul in care sunt educati acesti caini, impune de la sine o serie de cerinte vizand rasa, constitutia si conformatia cainelui, temperamentul si calitatile psiho-fizice caracteristice unei atare specializari. Astfel, exista cateva rase consacrate pentru acest gen de serviciu, dintre care le amintim pe cele mai frecvent utilizate la noi in tara sau in tarile vecine.Cel mai larg raspandit in acest serviciu, in intreaga lume, este incontestabil cainele Ciobanesc German, cunoscut sub numele de "caine polistist".Alaturi de el, si cu rezultate la fel de bune se utilizeaza rasele Schnauzer urias sau mijlociu, Doberman, Boxer, Rottweiler, Airedale Terrier si chiar frumosul Collie. Toti cainii destinati acestui serviciu, indiferent de rasa caruia apartin, trebuie sa posede calitati fizice deosebite, pentru a putea face fata procesului de dresaj si ulterior, muncii propriu-zise care consta in ore intregi de efort sustinut, patrulari lungi sau o risipa mare de energie pe timpul urmaririi unui infractor. Psihic, acesti caini trebuie sa fie perfect echilibrati, absolut supusi vointei conductorului, capabil sa reziste unui efort sustinut la care le este supusa atentia pe durata orelor cand sunt de serviciu, cand intregul organism, dar mai ales sistemul nervos central si organele de simt sunt intr-o continua solicitare.

Noi reglementari la arme


Autoapararea si siguranța noastra capătă o nuanță mai bună.
Spray-urile iritante vor fi interpretate in modul just

Cadrul legal care reglementeaza regimul armelor şi al muniţiilor este LEGEA Nr. 295 din 28 iunie 2004. Arme de autoapărare sunt arme neletale scurte, special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante, de neutralizare şi proiectile din cauciuc, în scop de autoapărare. Deci este evident ca din aceasta grupa fac parte si sparyurilor. Din punct de vedere constructiv avem Arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune - arme care, pentru aruncarea proiectilului, folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie recipient. Actuala lege are anumite lacune, motiv pentru care anumiti comercianti autoriyati sa comercialize arme si denumiti armurieri dar diverse interpretari. Document emis, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, prin care se dovedeşte faptul că titularul acestuia a îndeplinit procedura legală de înregistrare a armelor neletale.
Art. 59 Certificatul de deţinător
(1) Persoanele care au procurat arme neletale au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la data procurării, să se prezinte cu acestea la autorităţile prevăzute la art. 12 alin. (1), în vederea eliberării certificatului de deţinător *( Autorizaţia de procurare a armei, permisul de armă, atestatul de colecţionar, autorizaţia temporară de transport şi folosire a armei, certificatul de deţinător şi paşaportul european pentru arme de foc se eliberează de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratele judeţene de poliţie în a căror rază teritorială îşi are domiciliul solicitantul, precum şi de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.)
(2) Certificatul de deţinător conferă titularului dreptul de deţinere, port şi folosire a armelor înscrise în acest document.
(3) Titularii certificatului de deţinător pot trece frontiera de stat a României cu armele înscrise în acest document, fără a le putea înstrăina în afara teritoriului României.
(4) Procedura notificării prealabile, menţionată la art. 58 alin. (1), precum şi a acordării certificatului de deţinător se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. *( Cetăţenii români şi străinii cu şedere legală în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, pot să procure arme neletale, precum şi muniţia aferentă, de la orice armurier autorizat să comercializeze astfel de arme, în condiţiile notificării prealabile a organelor prevăzute la art. 12 alin. (1).). In momentul de fata exista un proiect de modificare a legii, urmand ca in categoria "armelor de autoapărare" sa fie incluse "armele neletale scurte, special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive, iritante, (sprayuri) de neutralizare şi proiectile din cauciuc, în scop de autoapărare". Noua lege va fi in conformitate cu Directiva nr. 91 a Consiliului Comunităţii Europene, cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii de arme şi ale Protocolului împotriva producerii şi traficului de arme de foc, a părţilor şi componentelor lor şi a muniţiilor, suplimentând Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaţionale.

Noi reglementari la arme

Romanii isi vor putea cumpara legal arme pentru autoaparare

Ilinca Teodoriu, Stefan Etves
Ministerul de Interne a initiat o noua lege a armelor si munitiilor, in conformitate cu normele UE

In curand, orice persoana de peste 21 de ani va putea intra, contra sumei de patru milioane de lei, in posesia unei arme de autoaparare si paza, precum un pistol sau un revolver cu gaz, gloante din cauciuc sau aer comprimat. La solicitarea UE, dar si ca urmare a inmultirii fenomenelor infractionale, Ministerul de Interne(MI) a elaborat un proiect de lege ce reglementeaza regimul armelor si al munitiilor. Actul normativ stabileste atat modalitatile prin care o persoana fizica sau juridica poate achizitiona arme, precum si conditiile in care acestea pot fi comercializate. De asemenea, legea face si o clasificare a armelor in trei categorii, respectiv A - dispozitive reactive si lansatoare cu efect exploziv, arme de foc automate, arme cu aer comprimat; categoria B - arme de aparare si paza- arme de foc scurte si semiautomate, arme de vanatoare si arme de tir si categoria C, in care se inscriu armele de autoaparare si paza, cele cu aer comprimat, cu tranchilizante si armele de panoplie, de recuzita si de colectie. Noul proiect de lege propune si infiintarea Agentiei Romane pentru Omologarea Armelor si Munitiilor, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului.

Interdictii pentru persoane fizice
Potrivit proiectului, armele incluse in categoria A pot fi detinute si folosite numai de catre structurile specializate ce au competente in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale. In schimb, armele de foc scurte sau semiautomate, respectiv cele incluse in categoriile B si C, pot fi detinute si utilizate de persoane fizice. Legea stipuleaza si conditiile in care pot fi utilizate armele. Astfel, persoanele care au dreptul sa detina arme la domiciliu le pot folosi in caz de legitima aparare sau stare de necesitate. De la aceasta regula este propus sa fie exceptat personalul apartinand institutiilor ce fac parte din sistemul de aparare.

Armele romanesti, favorizate
Pentru a procura o arma in legalitate, un cetatean trebuie sa obtina o autorizatie ce se acorda la cerere, de catre Directia Generala de Politie, in termen de 45 de zile. O astfel de autorizatie poate fi solicitata atat de demnitari, magistrati, militari, politisti, personalul Garzii Financiare si ai Garzii de Mediu, conducatorii unor institutii financiar-bancare, cat si de persoanele inscrise in programele de protectie a martorilor,de vanatorii si colectionarii de arme. Legea nu ii omite nici pe conducatorii organizatiilor sindicale nationale(?). Nu in ultimul rand, pot obtine autorizatii si "persoanele ce argumenteaza organelor competente necesitatea procurarii, portului si folosirii armelor, prin faptul ca sunt expuse unui pericol eminent". Pentru a primi autorizatie, un solicitant trebuie sa aiba peste 21 de ani, sa nu fie urmarit penal, sa nu reprezinte un pericol pentru ordinea publica, sa fie apt din punct de vedere psihologic si sa fi absolvit un curs de instruire teoretica. Cei care intrunesc aceste conditii vor putea primi autorizatie fie pentru cel mult doua arme de aparare si paza, fie pentru un numar nelimitat de arme din Romania si cate o singura arma din strainatate, pentru fiecare calatorie in afara tarii. Ratie: 50 de cartuse.
Pentru fiecare arma detinuta, titularii de permise de portarma pot procura munitia necesara numai de la agentii economici autorizati. Astfel, pentru armele de aparare si paza, titularii de permise au dreptul sa achizitioneze, pentru fiecare arma, 50 de cartuse cu glont si 50 de cartuse fara proiectil. Pentru armele de vanatoare, legea prevede un numar de 300 de cartuse, iar pentru armele de tir , posesorii pot cumpara cel mult 100 de cartuse. Muzeele, "inarmate" Pe langa stabilirea conditiilor in care strainii pot tranzita Romania cu arme sau conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca posesorii acestora, legea reglementeaza si institutiile ce au dreptul legal sa detina arme. Astfel, armele pot fi folosite de Regia Nationala a Padurilor, Asociatia Generala a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi, asociatiile de vanatori legal constituite, autoritatea publica centrala ce raspunde de piscicultura si de protectia mediului si institutiile de cultura si arta. Acestea din urma pot achizitiona arme de panoplie si de recuzita.

Numai parlamentarii vor fi aparati cu arme de foc.
Un capitol special in cadrul acestui act normativ il ocupa procurarea, detinerea si folosirea armelor si munitiilor de catre societatile specializate de paza. "In cazul activitatilor de protectie a persoanelor, armele de aparare si paza pot fi utilizate numai pentru protectia demnitarilor, magistratilor din cadrul Curtii de Apel, Curtii Supreme de Justitie si Curtii Constitutionale, diplomatilor, membrilor Parlamentului, sefilor partidelor parlamentare, conducatorilor societatilor cu statut de monopol de stat, sefilor de banci centrale, personalitatilor din domeniul cercetarii, personalitatilor din conducerea Academiei Romane, sefilor societatilor centrale de radio, televiziune, presa si telecomunicatii", reiese din proiectul de act normativ. In functie de gravitatea faptei, nerespectarea prevederilor acestei legi atrage atat amenzi cuprinse intre 1milion si 300 milioane de lei, cat si raspunderea penala.

Sursa: Gardianul

Spionajul, infractiune contra statului și contra națiunii


Infracțiune care face parte din grupul de infracțiuni contra siguranței statului,
prevazute în t. I, art. 159, C. pen., partea speciala, si consta în săvârșirea oricăreia dintre faptele ce constituie infracțiunea de trădare prin transmiterea de secrete (prevazuta în art. 157), atunci când aceste fapte sunt săvârșite de un cetățean străin sau de o persoana fără cetățenie care domiciliază pe teritoriul statului roman.

TRĂDAREA PRIN TRANSMITERE DE SECRETE (ART.157 C.pen)

1. Conținutul legal:
“Transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizații străine ori agenți ai acestora, precum şi procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deținerea de asemenea documente de către cei care au calitatea de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenți ai acestora , săvârșite de un cetățean român sau de o persoana fără cetățenie domiciliata pe teritoriul statului român, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Aceleași fapte, dacă privesc alte documente sau date care prin caracterul și importanța lor fac ca fapta săvârșita sa pericliteze securitatea statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.”
2. Condiții preexistente:
2A. Obiectul infracțiunii:
- obiectul juridic generic - este comun tuturor infracțiunilor contra siguranței statului;
- obiectul juridic special - îl reprezinta ansamblul relațiilor sociale care privesc siguranța statului şi a căror apărare este asigurata prin stricta apărare a secretului de stat (cfm. art 150 C. pen) „secretele de stat sunt documentele şi datele care prezintă în mod vădit acest caracter, precum și cele declarate sau calificate astfel prin hotărâre a Guvernului”;
- obiectul material – este documentul care conține secrete de stat (în original sau copie, integral sau părți din document);

2B. Subiectul infracțiunii :
- subiectul activ -este identic ca la infracțiunea de trădare;
- subiectul pasiv - statul român;

3. Conținutul constitutiv:
3A. Latura obiectiva:
- elementul material – se realizează prin acțiuni de: transmitere, procurare sau deținere de documente în scopul transmiterii lor;
- urmarea imediata – o stare de pericol pentru siguranța statului;
- legătura de cauzalitate – se impune stabilirea ei între elementul material şi urmarea imediata;
3B.Latura subiectiva:
- forma de vinovăție – intenție directa sau indirecta;

4. Forme. Sancțiuni.
FORME:
1. actele preparatorii – sunt asimilate tentativei şi pedepsite ca atare;
2.tentativa – se pedepseşte cfm. art. 173 C. pen;
3. fapt consumat – infracţiunea se consuma în momentul producerii urmarii imediate;
SANCŢIUNI:
- detenţiunea pe viaţa sau
- închisoare de la 15 la 25 de ani sau de la 5 la 20 de ani în forma atenuata şi interzicerea unor drepturi;

Linia telefontică împotriva terorismului 0800.800.100


Din data de 20 martie 2004, la Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă, din cadrul Serviciului Român de Informaţii, funcţionează o linie telefonică gratuită - TELVERDE, la care cetăţenii pot semnala situaţii suspecte a genera acţiuni teroriste. Activitatea operatorilor care preiau apelurile la numărul 0800.800.100 are caracter permanent.

Care sunt principalele categorii de informaţii solicitate?
Persoane care manifestă interes pentru procurarea de substanţe care ar putea fi folosite în scopuri teroriste;
Persoane care confecţionează, deţin, transportă ori manipulează ilegal, armament, muniţii, substanţe care ar putea fi folosite în scopuri teroriste; Acţiuni ale unor persoane care ar putea conduce la perturbarea funcţionarii unor obiective strategice de importanţă deosebită;
Prezenţa repetată sau prelungită a unor persoane neautorizate în zona unor obiective care ar putea constitui ţinte ale unor atacuri teroriste (misiuni diplomatice străine, sedii ale unor instituţii internaţionale etc.);
Interesul nejustificat al unor persoane pentru studierea sau obţinerea de date referitoare la obiective importante pentru viaţa social-economică;
Tendinţa unor persoane de a fotografia sau filma obiective care sunt supuse unor restricţii privind aceste activităţi;
Staţionarea îndelungată şi nejustificată a unor autoturisme în apropierea unor zone de importanţă deosebită, misiuni diplomatice sau alte locaţii în care prezenţa populaţiei este numeroasă;
Interesul unor persoane pentru studierea insistentă a unor locuri aglomerate (gări feroviare sau de metrou, aerogări, mari centre comerciale, obiective turistice, sportive sau culturale);
Chestionarea nejustificată în legătura cu subiecte care, la prima vedere, nu ar prezenta interes (programul de funcţionare al unor instituţii, momente ale zilei de maximă aglomeraţie, momentul schimbării personalului care asigură paza la ambasade);
Interesul unor persoane pentru studierea insistentă a căilor de acces feroviar, rutier, subteran, aerian, fără a avea motive plauzibile în acest sens.
Onoare și patrie

Protejarea datelor cu caracter personal


LEGE Nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date

ART. 25

Plângeri adresate autorităţii de supraveghere

(1) În vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenţa prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociaţie sau o fundaţie să îi reprezinte interesele.

(2) Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior.

(3) În afara cazurilor în care o întârziere ar cauza un prejudiciu iminent şi ireparabil, plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu acelaşi conţinut către operator.

(4) În vederea soluţionării plângerii, dacă apreciază că este necesar, autoritatea de supraveghere poate audia persoana vizată, operatorul şi, dacă este cazul, persoana împuternicită sau asociaţia ori fundaţia care reprezintă interesele persoanei vizate. Aceste persoane au dreptul de a înainta cereri, documente şi memorii. Autoritatea de supraveghere poate dispune efectuarea de expertize.

(5) Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicţia temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.

(6) Decizia trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.

(7) Autoritatea de supraveghere poate ordona, dacă apreciază necesar, suspendarea unora sau tuturor operaţiunilor de prelucrare până la soluţionarea plângerii în condiţiile alin. (5).

(8) Autoritatea de supraveghere se poate adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate. Instanţa competentă este Tribunalul Municipiului Bucureşti. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru.

(9) La cererea persoanelor vizate, pentru motive întemeiate, instanţa poate dispune suspendarea prelucrării până la soluţionarea plângerii de către autoritatea de supraveghere.

(10) Prevederile alin. (4) - (9) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care autoritatea de supraveghere află pe orice altă cale despre săvârşirea unei încălcări a drepturilor recunoscute de prezenta lege persoanelor vizate.

Unde se pot depune plângerile în acest sens?

Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) este autoritate publică, autonomă şi independentă, cu personalitate juridică care monitorizează şi controlează sub aspectul legalităţii prelucrările de date cu caracter personal care cad sub incidenţa Legii nr. 677/2001.

Contact:

Str. Olari nr. 32, Bucureşti

Tel.: +40 21 252.55.99

Fax: +40 21 252.57.57

E-mail: anspdcp@dataprotection.ro

Web: http://www.dataprotection.ro


Cum se vizează permisul de arma?


Vizarea permisului de armă
Permisele de armă trebuie vizate o dată la 5 ani de către organul de poliţie competent teritorial, în perioada stabilită prin ordin al inspectorului general al Poliţiei Române. Titularii permiselor de arme sunt obligaţi să se prezinte în locurile stabilite de către inspectoratele judeţene de poliţie şi de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu armele înscrise în permise, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a legii.

ACTE NECESARE PENTRU VIZAREA PERMISELOR DE ARMĂ ŞI A ATESTELOR DE COLECŢIONAR
Permisele de armă şi atestatele de colecţionar trebuie vizate o dată la 5 ani(de la data eliberării, respectiv de la data aplicării ultimei vize) de către organul de poliţie competent teritorial, în perioada stabilită prin ordin al inspectorului general al Poliţiei Române.Perioada de desfăşurare a activităţii de vizare a documentelor precum şi locaţiile în care se vor desfăşura acţiunea vor fi aduse la cunoţtinţa publicului prin intermediul mijloacelor de informare.

Pentru aplicarea vizei în permisul de armă sunt necesare următoarele: cerere (viză permis armă) ,permisul de armă şi armele înscrise în acesta ,actul de identitate, permisul de vânătoare şi carnetul de membru vânător vizat pe anul 2008 (în cazul persoanelor cu drept de port şi folosire al armelor de vânătoare, o fotografie color ( dimensiune 4 x 5 cm), atestatul de colecţionar, în cazul persoanelor fizice care deţin arme în colecție, certificatul medical tip, din care să rezulte ca persoana este aptă să deţină şi să folosească arme si muniţii, eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii, aviz psihologic din care să rezulte ca persoana este aptă să deţină şi să folosească arme si muniţii, eliberat cu cel mult 12 luni înainte de depunerea cererii de către un psiholog autorizat pentru astfel de teste, atestat în condiţiile legii, adeverinţă care să ateste calitatea de antrenor sau sportiv categoria I, pentru persoanele care deţin arme de tir si nu sunt vânători autorizaţi; ,adeverinţă din care rezultă calitatea conferită de lege pentru deţinerea portul şi folosirea armelor de apărare şi pază, certificat de cazier judiciar.

Orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege are dreptul să deţină la domiciliul, reşedinţa sau sediul său arme şi muniţii. Persoanele fizice şi juridice care au dreptul să deţină, să poarte, să folosească, să comercializeze sau, după caz, să repare arme sunt obligate să asigure securitatea acestora. Condiţiile de asigurare a securităţii acestor arme sunt stabilite prin normele metodologice. Deţinătorii armelor letale sunt obligaţi să anunţe de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore, cel mai apropiat organ de poliţie despre dispariţia, pierderea sau furtul acestor arme. Persoana care ia la cunoştinţă despre existenţa unei arme militare sau a unei arme letale ori a muniţiilor deţinute ilegal, pierdute sau abandonate, este obligată să anunţe de îndată cel mai apropiat organ de poliţie. Persoana care găseşte o armă militară sau o armă letală ori muniţii este obligată să le predea sau să anunţe la cel mai apropiat organ de poliţie, de îndată ce este posibil, dar nu mai târziu de 24 de ore. Rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu o persoană ce deţine în mod legal arme sau muniţii au obligaţia ca, în cazul în care deţinătorul decedează sau este declarat dispărut, să depună armele şi muniţiile respective la cel mai apropiat armurier, în termen de 15 zile de la data decesului sau, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a dispariţiei.

Cine are dreptul de a purta arma?


Cererea de eliberare a autorizaţiei de procurare a armelor se depune de către solicitant la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau la inspectoratul judeţean de poliţie în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul şi se soluţionează în termen de 45 de zile de la data primirii acesteia. Dacă autoritatea competentă cu soluţionarea cererii constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale, solicitantului i se refuză autorizarea de procurare a armei şi i se comunică, în scris, soluţia adoptată, precum şi motivele care au stat la baza acesteia. Soluţia este supusă controlului judecătoresc, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, şi poate fi atacată în termen de 15 zile de la data la care a fost adusă la cunoştinţa solicitantului.
Armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane:
-demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii;
-persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, pe perioada în care au această calitate;
-persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor, pe perioada în care au această calitate.
Armele de vânătoare pot fi procurate de către vânători şi colecţionarii de arme. Armele de tir pot fi procurate de către sportivii şi antrenorii de tir, precum şi de către vânătorii şi colecţionarii de arme. Vânătorii pot procura numai arme de tir din categoria armelor lungi. Armele de colecţie letale, aflate în stare de funcţionare, pot fi procurate numai de către colecţionarii de arme. Procurarea armelor se poate realiza prin cumpărare, donaţie, moştenire, închiriere sau comodat, după caz. Persoanele care deţin arme letale procurate în condiţiile prezentei legi le pot înstrăina numai prin intermediul armurierilor din România, autorizaţi să comercializeze astfel de arme.

Vizarea permisului de armă
Permisele de armă trebuie vizate o dată la 5 ani de către organul de poliţie competent teritorial, în perioada stabilită prin ordin al inspectorului general al Poliţiei Române. Titularii permiselor de arme sunt obligaţi să se prezinte în locurile stabilite de către inspectoratele judeţene de poliţie şi de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau, după caz, de Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu armele înscrise în permise, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice de aplicare a legii.

ACTE NECESARE PENTRU VIZAREA PERMISELOR DE ARMĂ ŞI A ATESTELOR DE COLECŢIONAR
Permisele de armă şi atestatele de colecţionar trebuie vizate o dată la 5 ani(de la data eliberării, respectiv de la data aplicării ultimei vize) de către organul de poliţie competent teritorial, în perioada stabilită prin ordin al inspectorului general al Poliţiei Române.Perioada de desfăşurare a activităţii de vizare a documentelor precum şi locaţiile în care se vor desfăşura acţiunea vor fi aduse la cunoţtinţa publicului prin intermediul mijloacelor de informare.

Regimul armelor


Aspecte generale privind regimul armelor
Armele militare pot fi deţinute şi folosite numai de către structurile specializate care au competenţe în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale. Armele letale pot fi deţinute sau, după caz, purtate şi folosite de persoanele fizice numai în baza permisului de armă, iar de către persoanele juridice pot fi deţinute şi folosite numai în baza autorizaţiei eliberate în condiţiile legii 295/2004 . Armele neletale pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiţia înregistrării acestora la autorităţile competente.

Condiţii de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale (Art. 15, Legea nr. 295/2004 ):
Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 14 alin. (2)- (5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

1. au împlinit vârsta de 18 ani;
2. dovedesc necesitatea procurării armelor, în funcţie de destinaţia acestora, prin documente justificative stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
3. nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an, pentru infracţiuni comise cu intenţie;
4. nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă al cărei maxim special este mai mare de 1 an;
5. sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical şi nu suferă de alte afecţiuni stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, care ar putea pune în pericol propria viaţă sau a altora, dacă ar deţine sau ar folosi arme şi muniţii;
6. nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;
7. au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi;
8. nu au săvârşit vreuna dintre contravenţiile pentru care legea prevede revocarea dreptului de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor;
9. nu au pierdut, anterior, arme letale, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile prezentei legi.